Mănăstirea din...poiană

O poienita: deja cuvantul in sine ne duce cu gandul la un loc frumos, relaxant din natura.Sunt multe locuri frumoase de vizitat...multe chiar in preajma noastra. Fiecare dintre noi, indiferent unde locuim, avem ce vedea prin imprejurimi. Nu ne ia prea mult timp,  nu sunt  costuri mari.  In a doua zi de Paste, avand inca liber, m-am gandit sa fac putina miscare cu bicicleta.  Mi-am ales un traseu cunoscut, pe care l-am mai facut. M-am hotarat sa merg la Mănăstirea ”Sfânta Treime” din Pereu, Jud. Timis, care e la aproximativ 11 km de orasul meu. Un drum linistit, frumos. De unde arata indicatorul ca ar mai fi 600 m pana la manastire, incepe un peisaj minunat: un drum printre pomi, printre sunetele pasarilor si uneori si de ecoul auzit de la muzica de la manastire (muzica linistitoare, frumoasa) sau eventual slujba tinuta, in functie de ora la care ajung. Locul te  ia prin surprindere caci, nu se vede de la sosea. E ca o aventura, la capatul careia gasesti...poienita, in mijlocul careia, e frumos amplasata manastirea si alte constructii din lemn, facute in armonie cu natura. De jur imprejur padure...Intregul loc te indeamna la liniste, la reflectare.
Intregul loc e...un loc de suflet.

Rezervația Naturală Râpa Roșie - castel de poveste

Asa cum incet pasesti intr-o poveste, la fel a fost si experienta traita in acest loc. De la distanta par niste stanci...de aproape...un castel sculptat de natura din...pamantul nisipos. Daca privesti imaginile de piatra cu atentie, te fac sa te gandesti la pazitori ai acestor locuri si la locuitorii sai. Cararile inguste si uneori greu de gasit...iti dau alte privelisti. Din orice parte te-ai uita, peisajul e diferit, dar minunat. Daca ajungeti prin aceste locuri, in cateva ore veti vedea splendoarea acestei creatii a naturii. Gasesti usi, locuri ascunse vederii...ce te fac sa iti doresti sa explorezi si mai mult acel loc. E o adevarata aventura, frumoasa si plina de entuziasm. Nu e nevoie de echipament special sau de zile intregi...ci de dorinta de a trai o poveste. In cateva ore...o veti gasi. P.S. Priviti cu atentie...

Răsărit

Daca in viata voastra ati acordat cateva minute sa vedeti un rasarit de soare...ati lasat vietii sa va arate din frumusetea catorva clipe, precum si o pretioasa lectie de viata pe care...fara sa stiti...ati trait-o in acele clipe. O lectie in care...viata ne-a aratat cum ar trebui s-o traim. Nu voi descrie minunatia si frumusetea pe care cu siguranta cu totii am trait-o si ne-a impresionat in acel moment ci...ceea ce am putea invata si eu si voi toti...daca am fi atenti la...rasaritul de soare.
    Fiecare cuvant sau fraza pe care-l folosim sau auzim, trezeste anumite "trairi" in noi, fie bune sau rele, in functie de continut, de tonalitatea celui ce ni le spune dar si de starea noastra interioara din acel moment. Cuvintele nu sunt intamplatoare, de aceea, reactionam intr-un anumit fel la cuvintele frumoase, armonioase (bineinteles sa fie sincere) decat la cele pe care le percepem negative.
    Pentru ca imi place simbolica, pentru ca sunt genul de persoana pentru care conteaza rezonanta cuvintelor...cand am privit zilele acestea cateva poze facute anul trecut la un rasarit de soare, am retrait o multitudine de stari interioare frumoase.
    Simbolistica! Mi-am creat propriul simbol al cuvantului RASARIT, simbol venit din starile traite si de amintirile legate de acest cuvant. Ca un joc, le-am asociat foarte usor cu fiecare litera a cuvantului. Sper din suflet sa va readuca si voua cate ceva din aceste frumoase stari.

Respectul fata de frumusetea naturii, fata de "mersul" ei simplu si clar in ciuda oricarei interventii ale oamenilor. Respectul fata de ceea ce ne ofera atat fizic cat si sufleteste. Respectul fata de "superioritatea" ei simpla in frumusete...fara artificii, fara masti, fara efort...caci oricate ar crea omul, nu a intrecut si nu va intrece ce e creat natural.

Armonia existenta in natura. Noi cautam sa ne "regeneram" cautand uneori locuri putin aglomerate unde e doar...natura. Armonia cea tot mai greu de gasit printre noi, oamenii. Armonia cu noi insine, cu ceilalti si cu viata...si ne miram...de ce suntem nefericiti.

Seninatatea sufleteasca ce o avem cand traim un rasarit de soare, fara sa ne gandim la altceva...e o stare care ar trebui sa ne fie proprie in fiecare clipa...sa putem vedea bucurie in fiecare lucru...dincolo de asteptari, de prejudecati...Sa putem fi senini, traind ceea ce ni se ofera, nu tot mereu pretinzand. Culmea e ca, nimini nu incearca vreodata sa schimbe cursul unui rasarit de soare, nu ii critica timpul sau forma sau culoarea...dar in rest...facem zi de zi afirmatii negative despre lume, viata, oameni, noi insine.

Aici si acum: asa traim in acele momente...suntem prezenti, prezenti cu toata fiinta noastra la ce se intampla. Daca am putea face astfel si nu traind cel mai adesea in trecut sau fugind dupa viitor...fara sa observam ce se intampla acum si aici...in clipa prezenta. Totul e alcatuit dintr-o continua clipa prezenta. Si fiecare din ea, daca vrem, ne poate oferi pretioase lectii despre trecut, ne arata calea spre viitor, dar prin trairea intensa a ceea ce ne ofera. Altfel...suntem doar spectatori...spectatori privind in urma sau in viitor si figuranti ai prezentului.

Rabdarea...hmm...o consider o arta! Ciudat...in cele momente cand asteptam ingramaditi sub o patura, cu ochii mici de somn sa apara soarele...avem rabdare! Avem rabdare si incredere ca va aparea. Pur si simplu avem incredere in natura...ea nu se abate de la a ne oferi zi de zi ceea ce avem nevoie. Avem incredere...ea nu ne-a inselat niciodata asteptarile. Am invatat ca ar trebui sa acord mai multa rabdare, sa-mi acord mie, sa acord altora, sa acord mai multa incredere...Daca facem ce depinde de noi sa facem...restul...va fi asa cum trebuie sa fie. Ar trebui sa lasam mai des lucrurile...sa vina de la sine! E mult mai bine si mai frumos.

Intensitatea unei clipe traite la maxim, bucuria unui rasarit de soare...un lucru simplu si firesc in acel moment, devine extrem de dificil de trait in viata noastra de zi cu zi. Oare cati dintre noi traim cu adevarat clipa la intensitatea ei maxima, cu ce ne ofera ea, bucurie sau suferinta? Dar doar prin traire...nu cu ganduri ratacite prin alte parti si dorind sa fim in alte locuri sau sa traim altceva...putem "creste" in interior, bucurandu-ne cu adevarat de viata, caci ea stie cu siguranta de ce avem nevoie pentru a fi fericiti.

Trairea vietii noastre o putem compara cu trairea avuta in acele cateva minute cand...am privit un rasarit de soare: e viata noastra senina? E viata noastra increzatoare, asteptand cu rabdare ceea ce e nevoie sa se intample? E viata noastra plina de bucurii simple? E viata noastra traita cu tot sufletul in fiecare clipa? E viata noastra intampinata cu increderea ca dupa orice noapte apare "soarele"? E viata noastra in armonie cu tot?

    Imi doresc sa-mi amintesc...rasaritul de soare...ce m-a invatat el...Imi doresc sa va amintiti starea sufleteasca minunata pe care ati trait-o si voi avand experiente asamenatoare. Avem multe de invatat de la lucrurile simple, care se petrec...in fata noastra!