Mănăstirea din...poiană

O poienita: deja cuvantul in sine ne duce cu gandul la un loc frumos, relaxant din natura.Sunt multe locuri frumoase de vizitat...multe chiar in preajma noastra. Fiecare dintre noi, indiferent unde locuim, avem ce vedea prin imprejurimi. Nu ne ia prea mult timp,  nu sunt  costuri mari.  In a doua zi de Paste, avand inca liber, m-am gandit sa fac putina miscare cu bicicleta.  Mi-am ales un traseu cunoscut, pe care l-am mai facut. M-am hotarat sa merg la Mănăstirea ”Sfânta Treime” din Pereu, Jud. Timis, care e la aproximativ 11 km de orasul meu. Un drum linistit, frumos. De unde arata indicatorul ca ar mai fi 600 m pana la manastire, incepe un peisaj minunat: un drum printre pomi, printre sunetele pasarilor si uneori si de ecoul auzit de la muzica de la manastire (muzica linistitoare, frumoasa) sau eventual slujba tinuta, in functie de ora la care ajung. Locul te  ia prin surprindere caci, nu se vede de la sosea. E ca o aventura, la capatul careia gasesti...poienita, in mijlocul careia, e frumos amplasata manastirea si alte constructii din lemn, facute in armonie cu natura. De jur imprejur padure...Intregul loc te indeamna la liniste, la reflectare.
Intregul loc e...un loc de suflet.

Rezervația Naturală Râpa Roșie - castel de poveste

Asa cum incet pasesti intr-o poveste, la fel a fost si experienta traita in acest loc. De la distanta par niste stanci...de aproape...un castel sculptat de natura din...pamantul nisipos. Daca privesti imaginile de piatra cu atentie, te fac sa te gandesti la pazitori ai acestor locuri si la locuitorii sai. Cararile inguste si uneori greu de gasit...iti dau alte privelisti. Din orice parte te-ai uita, peisajul e diferit, dar minunat. Daca ajungeti prin aceste locuri, in cateva ore veti vedea splendoarea acestei creatii a naturii. Gasesti usi, locuri ascunse vederii...ce te fac sa iti doresti sa explorezi si mai mult acel loc. E o adevarata aventura, frumoasa si plina de entuziasm. Nu e nevoie de echipament special sau de zile intregi...ci de dorinta de a trai o poveste. In cateva ore...o veti gasi. P.S. Priviti cu atentie...

Răsărit

Daca in viata voastra ati acordat cateva minute sa vedeti un rasarit de soare...ati lasat vietii sa va arate din frumusetea catorva clipe, precum si o pretioasa lectie de viata pe care...fara sa stiti...ati trait-o in acele clipe. O lectie in care...viata ne-a aratat cum ar trebui s-o traim. Nu voi descrie minunatia si frumusetea pe care cu siguranta cu totii am trait-o si ne-a impresionat in acel moment ci...ceea ce am putea invata si eu si voi toti...daca am fi atenti la...rasaritul de soare.
    Fiecare cuvant sau fraza pe care-l folosim sau auzim, trezeste anumite "trairi" in noi, fie bune sau rele, in functie de continut, de tonalitatea celui ce ni le spune dar si de starea noastra interioara din acel moment. Cuvintele nu sunt intamplatoare, de aceea, reactionam intr-un anumit fel la cuvintele frumoase, armonioase (bineinteles sa fie sincere) decat la cele pe care le percepem negative.
    Pentru ca imi place simbolica, pentru ca sunt genul de persoana pentru care conteaza rezonanta cuvintelor...cand am privit zilele acestea cateva poze facute anul trecut la un rasarit de soare, am retrait o multitudine de stari interioare frumoase.
    Simbolistica! Mi-am creat propriul simbol al cuvantului RASARIT, simbol venit din starile traite si de amintirile legate de acest cuvant. Ca un joc, le-am asociat foarte usor cu fiecare litera a cuvantului. Sper din suflet sa va readuca si voua cate ceva din aceste frumoase stari.

Respectul fata de frumusetea naturii, fata de "mersul" ei simplu si clar in ciuda oricarei interventii ale oamenilor. Respectul fata de ceea ce ne ofera atat fizic cat si sufleteste. Respectul fata de "superioritatea" ei simpla in frumusete...fara artificii, fara masti, fara efort...caci oricate ar crea omul, nu a intrecut si nu va intrece ce e creat natural.

Armonia existenta in natura. Noi cautam sa ne "regeneram" cautand uneori locuri putin aglomerate unde e doar...natura. Armonia cea tot mai greu de gasit printre noi, oamenii. Armonia cu noi insine, cu ceilalti si cu viata...si ne miram...de ce suntem nefericiti.

Seninatatea sufleteasca ce o avem cand traim un rasarit de soare, fara sa ne gandim la altceva...e o stare care ar trebui sa ne fie proprie in fiecare clipa...sa putem vedea bucurie in fiecare lucru...dincolo de asteptari, de prejudecati...Sa putem fi senini, traind ceea ce ni se ofera, nu tot mereu pretinzand. Culmea e ca, nimini nu incearca vreodata sa schimbe cursul unui rasarit de soare, nu ii critica timpul sau forma sau culoarea...dar in rest...facem zi de zi afirmatii negative despre lume, viata, oameni, noi insine.

Aici si acum: asa traim in acele momente...suntem prezenti, prezenti cu toata fiinta noastra la ce se intampla. Daca am putea face astfel si nu traind cel mai adesea in trecut sau fugind dupa viitor...fara sa observam ce se intampla acum si aici...in clipa prezenta. Totul e alcatuit dintr-o continua clipa prezenta. Si fiecare din ea, daca vrem, ne poate oferi pretioase lectii despre trecut, ne arata calea spre viitor, dar prin trairea intensa a ceea ce ne ofera. Altfel...suntem doar spectatori...spectatori privind in urma sau in viitor si figuranti ai prezentului.

Rabdarea...hmm...o consider o arta! Ciudat...in cele momente cand asteptam ingramaditi sub o patura, cu ochii mici de somn sa apara soarele...avem rabdare! Avem rabdare si incredere ca va aparea. Pur si simplu avem incredere in natura...ea nu se abate de la a ne oferi zi de zi ceea ce avem nevoie. Avem incredere...ea nu ne-a inselat niciodata asteptarile. Am invatat ca ar trebui sa acord mai multa rabdare, sa-mi acord mie, sa acord altora, sa acord mai multa incredere...Daca facem ce depinde de noi sa facem...restul...va fi asa cum trebuie sa fie. Ar trebui sa lasam mai des lucrurile...sa vina de la sine! E mult mai bine si mai frumos.

Intensitatea unei clipe traite la maxim, bucuria unui rasarit de soare...un lucru simplu si firesc in acel moment, devine extrem de dificil de trait in viata noastra de zi cu zi. Oare cati dintre noi traim cu adevarat clipa la intensitatea ei maxima, cu ce ne ofera ea, bucurie sau suferinta? Dar doar prin traire...nu cu ganduri ratacite prin alte parti si dorind sa fim in alte locuri sau sa traim altceva...putem "creste" in interior, bucurandu-ne cu adevarat de viata, caci ea stie cu siguranta de ce avem nevoie pentru a fi fericiti.

Trairea vietii noastre o putem compara cu trairea avuta in acele cateva minute cand...am privit un rasarit de soare: e viata noastra senina? E viata noastra increzatoare, asteptand cu rabdare ceea ce e nevoie sa se intample? E viata noastra plina de bucurii simple? E viata noastra traita cu tot sufletul in fiecare clipa? E viata noastra intampinata cu increderea ca dupa orice noapte apare "soarele"? E viata noastra in armonie cu tot?

    Imi doresc sa-mi amintesc...rasaritul de soare...ce m-a invatat el...Imi doresc sa va amintiti starea sufleteasca minunata pe care ati trait-o si voi avand experiente asamenatoare. Avem multe de invatat de la lucrurile simple, care se petrec...in fata noastra!

Călător prin lumea cărților

A fost odata...asa ne amintim cu totii de carti, adica de...cele mai frumoase carti, de cartile care ne faceau sa visam, de cartile care ne-au facut sa ne cream eroi si eroine, de cartile in care vedeam curaj, bunatate, binele invingand raul, de cartile in care obstacolele erau depasite cu incredere, de carti care aveau final fericit. Ne-am ales personaje preferate, exemple de urmat. Am visat sa ajungem ca ele. De ce oare? Pentru ca, copii fiind, stiam sa savuram fiecare intamplare. In fata noastra, in interiorul si in mintea noastra, povestile deveneau vii. 

Asa ca pentru mine, in continuare cartile au ramas o lume aparte, o lume vie, in care scriitorul a pus o parte din el insusi: fie din trairile sale personale, fie din imaginatia sa, fie din dorintele sale. Sigur ca, in functie de fiecare om in parte, acestea sunt mai mult sau mai putin frumoase si luminoase. Si...sa excludem pe cei ale caror carti nu transmit nimic, tocmai pentru ca, sunt facute nu pentru a comunica ceva, ci din dorinta de a castiga doar venit. Acestea...se simt...trec repede...cum se spune. Cartile bune raman...in suflet...Iti aduc ceva util sau...te fac sa traiesti alaturi de personaje. Le indragesti. Nu conteaza genul...pentru ca, fiind diferiti, fiecare preferam un anumit gen, dar...multi iubitori de aceasta lume a cartilor...indragim mai multe genuri. 

Sigur ca, nu e necesar ca cineva sa citeasca, nu inseamna ca e mai sus decat altii, fiecare are o anumita pasiune sau mai multe, dar...pentru ca e vorba despre...calatoria mea prin lumi...nu pot sa nu vorbesc, din suflet, despre aceasta lume a mea...lumea cartilor. 

Imi amintesc ca, aveam diferite carti cu desene cand eram micuta, atat de mult ma fascinau, incat decupam uneori figurinele, crezand ca astfel ele pot deveni vii. Acum zambesc...eram un copil...Dar un copil pentru care...totul avea viata! Un copil care credea in povesti, pentru el povestile erau reale...si care a devenit un adult caruia...acele povesti...ii sunt si acum reper.

Porneste pe carare...bucura-te de drum...nu doar de inceput si de sfarsit!

Cascada Cornet - simplu...despre armonie

Multe frumuseti sunt aproape de noi. Dorim relaxare si liniste...si daca nu intotdeauna...uneori sigur credem ca, avem nevoie de multi bani, multi kilometri si pregatiri intense pentru a ne relaxa sau bucura. Sincer, nu am stiut de acest loc, aflat la 5 km de Nadrag, Jud. Timis. Am vazut doar o postare pe internet filmata de sus si mi-am dorit sa merg. Intamplarea a facut ca, azi, sa ajung in Nadrag si de acolo...am zis persoanei cu care am fost, sa mergem sa vizitam aceasta cascada. Am luat-o initial pe drumul gresit, spre Capriorul. Dar...am intalnit in drum o femeie ce ne-a indrumat, adica la primul pod cum vi spre Nadrag, facem la dreapta, pe strada Cornet si ajungem acolo. Drumul se poate face cu masina. E minunat. E si o mlastina in apropiere. E imposibil sa nu te entuziasmeze, mi-a adus aminte de filme, de povesti...Apoi...sunetul apei ce cadea pe pietre, e o relaxare care nu se poate descrie. M-am lasat "pierduta" cateva ore in splendoarea acestei cascade, am intrat in apa. O multitudine de culori se reflectau in apa. Asa cum...tot ce nu e promovat...nu e vizitat...asa a fost si acel loc, timp de 2 ore aproximativ nu a fost nimeni, apoi a venit o familie din apropiere, ce ne-a povestit ca, acum cativa ani, acea cascada era locul localnicilor favorit de a se scalda si de a se relaxa. Am trait o poveste acolo, o poveste care mi-a dat putere si energie, mi-a relaxat fizicul si psihicul, mi-a hranit sufletul. Am trait o poveste in care singurele personaje principale erau...sunetele naturii...pasarile...culorile. O poveste care...e mai reala decat realitatea in care noi ne pierdem zi de zi. Mai bine sa ne intebam...ce e real si ce e fals? Cu siguranta bataile noastre zilnice de cap sunt mai degraba inchipuite decat reale. Da...locul e superb, e minunat, dar, din nou, nepromovat. Ca multe alte locuri din frumoasa noastra tara.